costin.magdalina@gmail.com
Constantin MagdalinaConstantin Magdalina
  • Home
  • Despre mine
  • Servicii
    • Management marketing
    • Optimizarea proceselor
    • Digitalizare
  • Blog
  • Curs
  • Contact
    Back
    • Home
    • Despre mine
    • Servicii
      • Management marketing
      • Optimizarea proceselor
      • Digitalizare
    • Blog
    • Curs
    • Contact
      • Home
      • Blog
      • Macroeconomie
      • Viața în economia lui „nu mă atinge”

      Macroeconomie

      01 iun.

      Viața în economia lui „nu mă atinge”

      • By Constantin Măgdălina
      • In Macroeconomie, Managementul schimbării, Transformare digitală
      • 0 comment
      Viata in economia lui "nu ma atinge"

      În perioada post-pandemie, economia si viața vor fi modelate de noi obiceiuri și reglementări din cauza distanțării sociale impuse și restricțiilor de călătorie și igienă. Vom mânca diferit, lucra diferit, face cumpărături și sport diferit, ne vom îngriji de sănătate diferit, socializa și petrece timpul liber diferit. Vom experimenta diferența și schimbarea într-un ritm atât de alert cum nu am facut-o nici la apariția Internetului.

      Până la descoperirea unui vaccin sau la imunizarea în masă urmează,după estimări, 2 ani de cautări și emoții. Un montagne russe social, economic și emoțional care deja produce schimbări importante.

      Listez aici 7 dintre aceste tendințe cu încrederea conștientizării lor și a pregătirii noastre pentru perioada care urmează.

      1. Accentuarea izolării

      Din păcate pierderea slujbelor și distanțarea socială îi va izola pe oameni în continuare, le va genera stări de insecuritate și le va activa mecanismele de supraviețuire. Va pune presiune pe relațiile cu cei apropiați și pe sănătatea lor fizică și emoțională. Identificată ca principala categorie demografică expusă riscului în timpul pandemiei, generația seniorilor va fi în continuare izolată. Pe acest fond va crește cererea serviciilor de terapie și coaching, însoțirea cu un animal de companie, achiziția jocurilor și utilizarea instrumentelor de socializare online.

      2. Neîncrederea în igiena semenilor și a produselor

      Precauție este cuvântul emblemă pentru perioada actuală și cea post pandemie.Companiile vor formaliza verificarea stării de sănătate a angajaților și interacțiunile dintre aceștia. În anumite contexte este posibilă apariția cerinței de prezentare a unui cazier medical specific. Se schimbă protocolul de interacțiune socială.În acest context este probabilă apariția unor noi modele de ambalaje și preferința pentru produse cu o bază științifică vs. cele “naturale”.Va crește cererea de livrări la domiciliu pentru categorii extinse de produse.

      3.Mobilitate limitată

      Altă dată folosite ca tehnici de evadare din cotidian, calătoriile și turismul au devenit acum surse de multiple riscuri. Riscul de a te contamina prin inevitabilul contact cu ceilalți pasageri sau turiști, riscul de a rămâne într-o țară străină și de nu te mai putea întoarce acasă din cauza restricțiilor de călătorie impuse.Pe acest fond în perioada post-pandemie, în turismul internațional, city break-urile se vor diminua și vor crește sejururile pe o perioadă mai lungă. Va crește, în schimb, turismul local – vacanța de lucru la țară va deveni un lux râvnit de citadini.

      4. “Convertirea” mesei din sufragerie în birou

      Cuvântul ”acasă” începe să-și nuanțeze semantica. Cel mai probabil va însemna și amenajarea și adaptarea spațiului de locuit la funcționalitatea unui spațiu de birou. Este de așteptat ca cele mai multe companii aflate în deficit de lichiditate să-și reducă spațiile de birouri și infrastructura fizică. În schimb este de așteptat ca angajații să facă achiziții de echipamente și aparatură audio/video pentru acomodarea vieții profesionale la cea personală. Politicile și protocoalele de securitate vor trebui adaptate la telemuncă.

      5. Creșterea tensiunii și conflictului

      Operarea în condiții de supraviețuire poate scoate la suprafață conflicte latente între angajați și între aceștia și companii. Fie unii, fie ceilalți este posibil să încalce înțelegeri contractuale, reglementări sau politici interne. Forța majoră este in topul căutărilor pe Google trends și este de așteptat să apară confruntări de natură legală obligând avocații să schimbe macazul practicării profesiei spre modulul digital. Tot mai multe instrumente digitale de automatizare vor fi adoptate de casele de avocatură.

      6. Reconversie fără precedent

      Tot mai mulți angajați vor fi nevoiți să facă o schimbare de carieră, deoarece orientarea către concurență nu este o opțiune, industrii întregi fiind în colaps pentru o vreme. Reconversia profesională și training-urile online vor cunoaște, pe termen mediu și lung, o cerere explozivă. Pentru suplimentarea securității financiare a familiilor, va urma o creștere a numărului de inițiative antreprenoriale de subzistență. Ambele situații – reconversia și experimentarea cu antreprenoriatul – vor aduce o experiență valoroasă celor implicați pentru momentul când economia își va reveni.

      7. Identitate dincolo de serviciu

      Pentru mulți oameni ocupația pe care o practică este o componentă importantă din cine sunt ei. Numai că amestecul aproape indistict al slujbei cu viața privată poate schimba această perspectivă autoreferențială. Abia acum mulți dintre colegi ajung să se cunoască mai bine când sunt în meeting room din propriul dormitor. Înainte de pandemie, un element de afirmare identitară în spațiul public, era moda vestimentară, acum comunicarea video în mediul digital înlocuiește parțial acest element. Utilizatorii Zoom își accesorizează și personalizează live stream room-ul.

      În concluzie

      Prin digitalizarea accelerată, viața în realitatea fizică va fi completată de cea în spațiul virtual. Participarea la evenimente precum ceremonii sau ritualuri va cunoaște și un alt tip de prezență. Mobilizarea comunității pentru ajutorarea seniorilor și a celor cu nevoi speciale va deveni expresia simțului civic elementar. E multă schimbare, am spune prea multă. De multe ori necesară, de puține ori dorită, schimbarea va aduce o suită de transformări sociale. Magnitudinea acestora nu putem încă s-o măsurăm. Ne-am resetat pentru a funcționa într-o nouă realitate.

      Tags:clientdigitalizare
      • Share:
      Constantin Măgdălina
      Constantin Măgdălina are o experiență profesională de 15 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În ultimii 6 ani a iniţiat şi coordonat 48 de studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2019, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.

      You may also like

      Legatura dintre hazard si leadership

      Legatura dintre hazard și leadership

      • ianuarie 14, 2026
      • by Constantin Măgdălina
      • in Agilitate
      Hazardul rămâne un subiect incomod pentru mulți lideri. Ești învățat să planifici, să controlezi, să reduci incertitudinea. Te bazezi...
      Care sunt pierderile care-ți erodează compania fără să-ți dai seama?
      Care sunt pierderile care-ți erodează compania fără să-ți dai seama?
      decembrie 4, 2025
      Rezistenta pasiva la schimbare si cum o gestionezi
      Rezistența pasivă la schimbare si cum o gestionezi
      august 8, 2025
      Managementul schimbării cu agilitate
      Managementul schimbării cu agilitate
      mai 5, 2025

      Leave A Reply Anulează răspunsul

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      Categorii

      • Agilitate
      • Antreprenoriat
      • Brandul personal
      • Centrare pe client
      • Inovație
      • Inteligenta artificiala
      • Leadership
      • Lean Six Sigma
      • Macroeconomie
      • Managementul schimbării
      • Resurse umane
      • Sustenabilitate
      • Transformare digitală
      • Video

      Recent Posts

      Cum să dezvolți lideri, fără programe scumpe
      Cum să dezvolți lideri, fără programe scumpe
      03mart.,2026
      Cum transformi un grup intr-o echipa
      Cum transformi un grup de oameni într-o echipă
      03mart.,2026
      Legatura dintre hazard si leadership
      Legatura dintre hazard și leadership
      14ian.,2026

      Etichete

      agilitate antreprenoriat brand personal client decizii digitalizare echipe hibride ESG inovatie leadership macroeconomie management optimizarea proceselor resurse umane strategie tehnologie training

      Hai să ne cunoaștem

      +00 123 456 789

      costin.magdalina@gmail.com

      188 Gheorghe Țițeica, Bucharest

      Link-uri utile

      • Despre mine
      • Servicii
      • Blog
      • Contact

      Social Media

      • Facebook
      • Twitter
      • Instagram
      • Youtube

      Newsletter

      Înscrie-te ca să primești cele mai noi informații în inbox. Promit să nu te "spămuiesc".

      Coaching Wordpress Theme by ThimPress. Powered by WordPress.

      • Home
      • Despre mine
      • Blog
      • Evenimente
      • Contact