costin.magdalina@gmail.com
Constantin MagdalinaConstantin Magdalina
  • Home
  • Despre mine
  • Servicii
    • Management marketing
    • Optimizarea proceselor
    • Digitalizare
  • Blog
  • Curs
  • Contact
    Back
    • Home
    • Despre mine
    • Servicii
      • Management marketing
      • Optimizarea proceselor
      • Digitalizare
    • Blog
    • Curs
    • Contact
      • Home
      • Blog
      • Brandul personal
      • Brandul personal la români

      Brandul personal

      18 mai

      Brandul personal la români

      • By Constantin Măgdălina
      • In Brandul personal
      • 0 comment

      Brandul personal reprezintă esența identității noastre profesionale și personale, imaginea pe care o proiectăm în mintea celorlalți. Este un mix al reputației noastre, experiențelor, abilităților și valorilor pe care le promovăm.

      Astfel construirea unui brand personal implică o construcție strategică a unei imagini profesionale autentice și coerente.

      Puterea brandului personal în afaceri este adesea subestimată sau ignorată de mulți antreprenori, manageri, specialiști în România. Puțini sunt cei care reușesc să o valorifice deoarece înțeleg că le poate deschide uși și poate genera oportunități.

      Un brand personal puternic creează un sentiment de încredere, stabilește o conexiune emoțională și generează un impact profund asupra modului în care suntem percepuți și acceptați de către clienți, colegi sau parteneri de afaceri.

      Ce a scos la iveală studiul Valoria cu tema Puterea Brandului Personal în România?

      Cu ceva timp în urmă, la Valoria, făceam unul dintre puținele studii, dacă nu singurul la acea vreme, despre puterea brandului personal în mediul de afaceri din România.

      De ce am ales această temă? Am vrut să identificăm care sunt percepțiile preponderente și să aflăm câți respondenți își construiesc consecvent și pro-activ brandul personal.

      Ce am mai aflat cu ajutorul chestionarului aplicat? Care sunt principalele canale de comunicare ale brandului personal, care considerau respondenții că sunt beneficiile asociate construirii brandului personal, ce personalități erau văzute ca modele în plan internațional.

      Care au fost principalele rezultate scoase la iveală? Studiul a arătat următoarele:

      • Numai 32% dintre respondenți spuneau că au un demers consecvent și proactiv de construire a brandului personal.
      • Chiar dacă 56% dintre respondenți puneau pe primul plan comunicarea experienței lor de afaceri și a competențelor relevante pentru a-și construi brandul personal, 54% considerau comunicarea propriilor valori drept partea cea mai importantă a acestui demers.
      • Ca cele mai importante trei beneficii aduse de brandul personal erau menționate: recunoașterea și vizibilitatea pe care le aduce (67% dintre respondenți), faptul că dezvoltarea acestuia face parte din strategia de evoluție profesională (66%) și creșterea angajabilității pe piața muncii (41%).

      Sunt convins și acum că realizarea studiului a fost un demers atipic pentru spațiul cultural autohton care valorizează un sens al identității colective în dauna auto-promovării.

      L-am realizat chiar dacă norma socială de minimizare a realizărilor personale era evidentă în comportamentele din mediul de afaceri, unde auto-promovarea era văzută aproape ca o laudă de sine, exact ca în zicala “lauda de sine nu miroase a bine”.

      Așadar care sunt cauzele care afectează percepția cu privire la brandul personal?

      Principalele trei cauze ale acestei atitudini față de brandul personal în afaceri sunt următoarele:

      a. Factori istorici și societali

      România a trecut prin schimbări politice și economice semnificative în ultimul secol, inclusiv perioade de autoritarism, care au accentuat colectivitatea și au suprimat individul. Contextul istoric a influențat atitudinile culturale față de auto-promovare și branding personal și vedem un scepticism persistent, chiar o aversiune față de auto-promovarea excesivă. De aceea brandul personal nu este privit ca o prioritate și, în schimb, se pune mai mult accent pe supraviețuire și/sau adaptabilitate.

      b. Modestia văzută ca virtute

      Modestia este adesea privită ca o virtute și este un fapt obișnuit ca indivizii să-și minimizeze realizările sau talentele. Din dorința individului de a fi acceptat, există tendința de a minimiza realizările personale și de a se concentra mai mult pe realizările de grup ca să-și demonstreze respectul față de ceilalți și să evite percepția aroganței proprii. Această normă culturală descurajează indivizii să-și construiască și să-și promoveze în mod activ brandul personal.

      c. Conservatorism cultural

      Spațiul cultural românesc, în special în zonele lui mai tradiționale și rurale, tinde să fie conservator în ceea ce privește valorile sale. Conformitatea și aderarea la normele și tradițiile stabilite sunt adesea apreciate în detrimentul auto-exprimării și branding-ului personal, care pot fi văzute ca nonconformiste sau neconvenționale.

      Care sunt factorii care schimbă treptat percepția cu privire la brandul personal?

      În contextul accelerat de transformare se pot observa trei factori care au șanse mari să schimbe această atitudine:

      a. Spiritul antreprenorial

      România a cunoscut o creștere a antreprenoriatului și vedem aici un ecosistem de startup-uri în construcție în ultimii ani. Cu mai multe persoane care își încep propriile afaceri sau care urmăresc cariere independente, brandul personal poate juca un rol crucial în stabilirea credibilității, atragerea consumatorilor sau clienților și diferențierea pe o piață tot mai competitivă.

      b. Influența generațiilor tinere

      Generațiile tinere din România, care au crescut cu internetul in buzunar au acum o perspectivă diferită asupra brandului personal în comparație cu generațiile mai în vârstă. Tinerii sunt mai deschiși la auto-promovare, folosind platformele de social media și valorificând strategiile de construirea a brandului personal pentru a crea oportunități și a-și atinge obiectivele.

      c. Dezvoltarea personală

      Brandul personal poate servi ca mijloc pentru ca oamenii să-și dezvolte și să-și exprime identitatea, pasiunile și valorile unice. Acesta le permite să-și comunice punctele forte, expertiza și povestea personală, ceea ce poate fi încurajator și poate contribui la creșterea și împlinirea personală.

      În concluzie

      Este important să recunoaștem că atitudinile și percepțiile culturale se pot schimba în timp și că brandul personal este un concept care evoluează. Pe măsură ce România continuă să se dezvolte la nivel societal și economic, aprecierea pentru brandul personal poate crește.

      Tags:brand personal
      • Share:
      Constantin Măgdălina
      Constantin Măgdălina are o experiență profesională de 15 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În ultimii 6 ani a iniţiat şi coordonat 48 de studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2019, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.

      You may also like

      CM_Interviu

      Brandul personal – capcane și beneficii

      • iunie 8, 2023
      • by Constantin Măgdălina
      • in Brandul personal
      Ce este important să oferim în afaceri? Soluții, calitate, utilitate ar spune unii. Valoare pentru consumator sau client ar...

      Leave A Reply Anulează răspunsul

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      Categorii

      • Agilitate
      • Antreprenoriat
      • Brandul personal
      • Centrare pe client
      • Inovație
      • Inteligenta artificiala
      • Leadership
      • Lean Six Sigma
      • Macroeconomie
      • Managementul schimbării
      • Resurse umane
      • Sustenabilitate
      • Transformare digitală
      • Video

      Recent Posts

      Managementul schimbării cu agilitate
      Managementul schimbării cu agilitate
      05mai,2025
      Cum câștigi loialitatea clienților?
      Cum câștigi loialitatea clienților?
      30apr.,2025
      De la feedback la feedforward e un pas
      De la feedback la feedforward e un pas
      23apr.,2025

      Etichete

      agilitate antreprenoriat brand personal client decizii digitalizare echipe hibride ESG inovatie leadership macroeconomie management optimizarea proceselor resurse umane strategie tehnologie training

      Hai să ne cunoaștem

      +00 123 456 789

      costin.magdalina@gmail.com

      188 Gheorghe Țițeica, Bucharest

      Link-uri utile

      • Despre mine
      • Servicii
      • Blog
      • Contact

      Social Media

      • Facebook
      • Twitter
      • Instagram
      • Youtube

      Newsletter

      Înscrie-te ca să primești cele mai noi informații în inbox. Promit să nu te "spămuiesc".

      Coaching Wordpress Theme by ThimPress. Powered by WordPress.

      • Home
      • Despre mine
      • Blog
      • Evenimente
      • Contact