Despre salariul minim și probleme mari

Într-o țară precum România, în care ciclul electoral aduce cu sine promisiuni de redistribuire a bogăției de la cei prosperi către cei mai puțin privilegiați, dezbaterea privind creșterea salariului minim este adesea intensă și polarizată. În esență, aceasta este o discuție legată de democrația reprezentativă.

De ce? Pentru că nimic nu aduce mai multe voturi decât să iei de la bogați și să dai la săraci. De la cei puțini pentru cei mulți. Până la urmă democrația privilegiază reprezentativitatea. Nu-i așa?  Însă trebuie să analizăm cu atenție implicațiile aduse de o astfel de măsură și să nu uităm că economia și societatea sunt mai complexe decât par la prima vedere.

Principiul redistribuirii sociale

Ideea de a crește salariul minim vine dintr-o preocupare legitimă pentru reducerea inegalităților sociale și pentru îmbunătățirea nivelului de trăi al celor cu venituri mici. În ultimii ani, România a urmat o tendință de creștere a salariului minim, reflectând preocuparea pentru îmbunătățirea nivelului de trăi al populației.

Din 2021 până în prezent se consemnează creșterea constantă a salariului minim.  De la aproximativ 2300 de lei lunar la 2550, urmat de 3000 și acum 3300 lei. Totuși, această măsură poate genera provocări pentru mediul de afaceri, inclusiv costuri suplimentare, posibile reduceri de personal și presiuni asupra profitabilității. E bine să sprijinim și echitatea socială, dar ce ne facem cu durabilitatea economică?

Problema categorizării sărăciei

Creșterea salariului minim poate conduce la o problematică a categorizării sărăciei. Când ajungi să iei de la cei care au pentru a da celor care au nevoie, te confrunți cu riscul de a crea o granularizare a sărăciei. Deși intenția este de a sprijini pe cei cu venituri mici, acest demers poate duce la o relativă categorizare a sărăciei, cu impact diferit asupra populației și economiei.

În România, sărăcia este o realitate socială complexă, influențată de mai mulți factori: venituri, educație, sănătate și acces la servicii esențiale. În multe cazuri, o creștere a salariului minim poate aduce beneficii celor cu venituri mici, dar poate avea impact minim asupra celor aflați într-o stare de sărăcie extremă.

Astfel, se poate crea o inegalitate în interiorul grupului de beneficiari ai acestei politici, în sensul că se ajunge să se ofere ajutor suplimentar celor care, în comparație cu cei mai săraci, au deja un nivel mai bun al traiului.

Impactul asupra celor care generează valoare

Una dintre preocupările majore ale unei astfel de politici este impactul asupra celor care sunt în mod activ implicați în crearea valorii economice. O creștere bruscă a salariului minim poate genera costuri semnificative pentru întreprinderi și poate duce la reduceri de personal, scăderea competitivității și creșterea prețurilor pentru consumatori pentru a absorbi această creștere.

Creșterea salariului minim poate conduce la o scădere a competitivității firmelor pe piață internațională, în special în industriile care se bazează pe costuri mai scăzute ale mâinii de lucru. Acest lucru poate determina scăderea exporturilor și, implicit, impactează creșterea economică a țării.

De asemenea în încercarea de a menține o marjă de profit corectă pentru orice activitate economică, întreprinderile pot transferă parte din aceste costuri suplimentare către consumatori. Pe scurt, atunci când salariul minim este majorat brusc, companiile se confruntă cu costuri suplimentare substanțiale, afectând în mod direct angajații și procesele de producție.

În condițiile în care peste 90% din întreprinderile din România sunt IMM-uri, iar acestea sunt esențiale pentru economie, generând aproximativ 70% din locurile de muncă din sectorul privat, ne putem imagina impactul noilor măsuri.

Promovarea creșterii economice sustenabile

În loc să ne concentrăm exclusiv pe redistribuirea bogăției, poate ar fi bine să ne concentrăm eforturile pe promovarea unei creșteri economice sănătoase. Aceasta înseamnă crearea de condiții favorabile pentru creșterea afacerilor, stimularea investițiilor și facilitarea inovației. O astfel de abordare poate aduce beneficii pe termen lung atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.

Mai mult decât concentrarea pe redistribuirea bogăției, accentul trebuie să fie pus pe crearea unui mediu propice pentru afaceri și investiții. Potrivit unei analize Bloomberg apărute luna această, între 2010 și 2021 investițiile străine aproape că s-au dublat, ajungând la peste 100 miliarde de euro.

Este bine să consolidăm tendința. De asemenea stimularea inovării, în special în sectoarele tehnologice și digitale, are un impact semnificativ asupra creșterii economice și a competitivității. Exemple de țări care s-au orientat către inovare și tehnologie pentru a-și stimula economia includ Estonia, care a dezvoltat o infrastructură digitală avansată, sau Israel, un centru global al inovației tehnologice.

Promovarea antreprenoriatului și a sectorului privat este crucială. Programele și facilitățile pentru antreprenori ne ajută să sprijinim înființarea și dezvoltarea de afaceri locale. Prin susținerea IMM-urilor și a inovatorilor, se pot crea noi oportunități de muncă și se poate contribui la creșterea economică a țării.

În concluzie

Creșterea salariului minim în România, ca și în alte țări, este o problema complexă care necesită un echilibru fin între preocupările sociale și economice. În timp ce este important să se asigure o viață mai bună pentru cei cu venituri mici, trebuie să se ia în considerare și impactul asupra întreprinderilor și a economiei în ansamblu. Creșterea sănătoasă nu înseamnă să iei de la cei care generează performanță economică, ci să creezi condiții ca tot mai mulți să performeze.

Este important ca statul să nu fie unul extractiv care își împiedică cetățenii să beneficieze de veniturile propriilor activități și descurajează performanța, ci un stat care-și include, prin mai multe măsuri de susținere, proprii cetățeni în relații economice. Astfel poate să genereze venituri în creștere la buget. În acest fel îi stimulează pe cetățeni să fie mai productivi și mai capabili pentru stat și să genereze autodezvoltare pentru sine ca persoane. Este nevoie de o abordare echilibrată și de dialog între toate părțile implicate pentru a găsi soluții care să funcționeze pentru întreaga societate.